Offero

Mobilă și accesorii pentru hol

View list
View grid
Amenajarea și decorarea holului nu este o sarcină ușoară. Proprietarul care este pe cale să renoveze și să schimbe mobilierul din holul de intrare nu are de ales decât să se bazeze pe propriul simț al gustului și pe cunoștințele minime de ergonomie a spațiului pe care le are.

Astfel, indiferent că dispui de un hol mai mare sau de unul mai mic, trebuie să iei în considerare forma acestuia, stilul, dar și funcționalitatea încăperii. Dacă dorești o alternativă avantajoasă pentru mobilierul din hol, poți opta oricând pentru produse SH. Acestea oferă sustenabilitate, sunt deseori articole unicat, fabricate din materiale calitative, prețul cărora este vizibil mai mic.

Despre amenajarea și decorarea holului

Alegerea unui mobilier hol potrivit este importantă și ar trebui să se bazeze pe dimensiunea și forma camerei. În primul rând, ar trebui să creați spațiu de depozitare pentru haine și pantofi. Pentru holurile mici, un dulap cu uși și oglindă este ideal. Rezolvă problema depozitării lucrurilor, organizează spațiul și, datorită oglinzilor, mărește vizual camera. Dacă holul nu este prea aglomerat, poți pune mai multe piese de mobilier precum comode pentru pantofi, dulapuri pentru hol, cuiere sau alte corpuri cu sertare.

Dimensiunea și forma holului de intrare, poziția ușii de intrare și dispunerea intrărilor în alte încăperi din casă sunt câțiva dintre factorii care constituie un bun punct de plecare pentru alegerea celor mai bune seturi pentru hol.

Holul modern

Adesea, în casele moderne există holuri înguste, care au o anumită specificitate. Depozitarea hainelor într-un hol mic este potrivită în partea laterală a ușii de la intrare. În cazul în care spațiul dintre ușă și perete permite, este mai bine să poziționezi un dulap mic cu cu oglindă sau alte piese de mobilier pentru un hol modern de-a lungul unuia dintre pereți. Un efect interesant este creat de o combinație de metal și sticlă. În acest caz, vorbim de dulapuri și corpuri de depozitare care arată mai ușoare și mai aerisite datorită combinației acestor materiale. În primul rând, construcțiile metalice pot fi foarte rezistente, fără a fi voluminoase, economisind spațiu prețios în holurile mici. În al doilea rând, modelele cu rafturi de sticlă deschise vor arăta mai elegant decât un dulap din lemn închis.

Holul alb

Holul alb este o soluție versatilă, simplă de pus în aplicare și totuși destul de prietenoasă cu bugetul tău. Albul face ca încăperea să pară puțin mai mare, chiar dacă dimensiunea holului de intrare este mai redusă. În plus, pereții albi și fațadele mobilierului reflectă lumina, ceea ce este important pentru holurile fără ferestre.

Holul clasic

Această direcție de design este caracterizată de eleganță, lux și noblețe. Mobilierul clasic pentru hol poate fi folosit pentru a sublinia statutul înalt al proprietarului sau gusturile rafinate ale acestuia. O oglindă pe toată înălțimea poate fi de asemenea o caracteristică frumoasă a unui hol clasic. Totuși, este important să se mențină armonia în proporții și în schema de culori. Mobilierul clasic pentru hol are la bază linii concise, dulapuri adesea simetrice și un design discret.

Un set de mobilier pentru hol include de obicei:

  • Pantofare și rafturi pentru încălțăminte

  • Cuiere

  • Dulapuri pentru haine

  • Mobilă pentru pereți, suporturi pentru chei

  • Băncuțe și mese

  • O oglindă

5 lucruri de care sa ții cont când alegi mobilă și alte accesorii pentru holurile casei tale

Mobila pentru hol SH îți oferă pe lângă prețul scăzut, și posibilitatea de a avea un produs unicat, de calitate bună.  Ce să iei în considerare atunci când alegi mobilierul pentru hol?

  1. În primul rând, este recomandat să iei în considerare dimensiunea și forma încăperii, pentru a te gândi câte piese de mobilier vor încăpea în hol. Cele mai multe apartamente nu se pot lăuda cu o suprafață spațioasă, așa că ar trebui să umpli holul doar cu strictul necesar.

  2. În continuare, trebuie să te decizi asupra stilului. Cel mai bine este ca holurile să fie decorate în același stil ca și celelalte încăperi ale casei sau ale apartamentului. 

  3. Oglinda este un detaliu important, care merită să fie menționat separat. O oglindă face vizual spațiul mai mare și te ajută să te pregătești mai bine înainte de a ieși din casă. Poți opta pentru un dulap cu oglindă.

  4. Alege accesorii care pot îndeplini mai multe funcții. De exemplu, dacă ai un hol spațios, un suport de umbrele sau un suport pentru chei neobișnuit  lângă ușa din față poate fi util. Pe lângă funcția sa principală, acesta va fi și un element decorativ frumos. 

  5. Încearcă să eviți supraaglomerarea spațiului. Prin instalarea unei game complete de mobilier care asigură toate funcțiile necesare, poți aglomera pasajele, făcând holul inconfortabil. Pe de altă parte, lipsa mobilierului oferă spațiu, dar s-ar putea să nu ai unde să depozitezi pantofii, hainele și accesoriile.

Stilul holului trebuie să se armonizeze cu stilul tău și al casei tale. Aerisit și luminos, dar funcțional și primitor, un hol îți va încânta atât familia, cât și pe oaspeții tăi, fiind prima încăpere cu care iei contact. Astfel, alege mobilier second hand pentru hol și bucură-te de o amenajare plăcută și ergonomică la prețuri avantajoase!

Filtru detaliat
După momentul adăugării
Preț
Locație
Stare