Sursă articol: https://www.libertatea.ro/
George Simion, candidatul considerat favorit pentru câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, se aliniază public cu președintele SUA Donald Trump
Chiar dacă popularitatea lui Donald Trump este la cote minime, candidatul de extremă dreapta aflat în fruntea cursei pentru Președinția României crede că o alianță cu actualul președinte american rămâne un atu câștigător înaintea alegerilor de duminică.
George Simion: Suntem aliați firești ai Partidului Republican
George Simion, care poartă cu mândrie șepci cu sigla Trump, a vorbit pentru publicația Politico imediat după o vizită la Washington. În cadrul ei, a acordat interviuri fostului consilier al lui Trump și gazdă de podcasturi, Steve Bannon. Dar și activistului de extremă dreapta Jack Posobiec.
„Suntem aliați firești ai Partidului Republican și ne aliniem aproape perfect ideologic cu mișcarea MAGA”, a declarat George Simion, referindu-se la partidul său, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Pentru tabăra lui Trump, în special pentru JD Vance și Elon Musk, alegerile din România au devenit o adevărată cauză simbolică după ce scrutinul a fost anulat în decembrie anul trecut. Autoritățile române au susținut că au fost nevoite să anuleze alegerile din cauza unor presupuse interferențe electorale. Precum și a unor atacuri hibride „agresive” venite dinspre Rusia. Însă extrema dreaptă a acuzat statul că a răsturnat democrația. Ceea ce l-a făcut incapabil să accepte victoria din primul tur a lui Călin Georgescu. Acesta este un naționalist radical cunoscut ca simpatizant al Kremlinului.
AUR are al doilea cel mai mare număr de mandate în Parlament, după PSD
Fondat în 2019, AUR deține deja al doilea cel mai mare număr de mandate în Parlamentul României, după Partidul Social Democrat (PSD), de centru-stânga.
George Simion s-a clasat pe locul al patrulea la scrutinul prezidențial anulat anul trecut. Dar acum pare să fi câștigat sprijinul electoratului lui Georgescu. Dacă mesajul lui Simion, inspirat de Trump, va avea rezonanță mai largă în rândul electoratului este urmărit cu atenție la nivel internațional. Aici există temeri legitime că o victorie a acestuia ar putea destabiliza un stat-cheie din NATO și UE, cu o populație de 19 milioane de locuitori.
Potrivit sondajului compilat de Politico, George Simion este pe cale să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale cu aproximativ 29% din voturi. Dacă va câștiga pe 4 mai, miza se va muta pe turul al doilea. În acest caz, va conta dacă alegătorii se vor coagula în jurul contracandidatului clasat pe locul al doilea. Adică cel mai probabil fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu (cu 22%). Sau primarul Capitalei, Nicușor Dan (cu 20%).
De ce George Simion este sub lupa justiției
În România, George Simion este sub lupă. De ce? Fiindcă, în urma unor încercări de a angaja o firmă de lobby din Statele Unite, pentru 1,5 milioane de dolari, el a obținut întâlniri cu figuri politice importante din SUA și apariții în presa americană. Controversa vizează suspiciuni că AUR ar fi putut folosi fonduri publice alocate partidelor politice pentru acest demers de promovare externă.
Simion a susținut că documentul în cauză nu reprezintă un contract. Ci doar o scrisoare de intenție. Cu toate acestea, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat pe 24 aprilie că va demara o investigație privind finanțarea partidului.
Crin Antonescu l-a acuzat pe Simion că investește „în cultul propriei personalități și în conspiraționiști cunoscuți de peste hotare. În loc să lupte pentru România aici, alege să plătească pe altcineva, acolo, pentru a ne umili pe toți”.
George Simion promite că-l pune premier pe Georgescu, dacă devine președinte
Simion mizează totodată pe capitalul electoral acumulat anul trecut de Călin Georgescu. Acesta a promis că îi va oferi un post important în stat. Posibil chiar funcția de prim-ministru. „Cred că e firesc ca el să ocupe funcția pe care și-o dorește. Pentru că el este românul care a primit cele mai multe voturi, el trebuia să fie la Cotroceni. Iar asta e o cale de a reveni la normalitate. Și de a repara ce mai poate fi reparat. Pentru că democrația și încrederea românilor în statul de drept au fost grav rănite”, a declarat George Simion.
Anterior, liderul AUR a afirmat că cei care au respins candidatura lui Georgescu la prezidențiale ar trebui „jupuiți”. Această declarație l-a determinat pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, să îl numească pe Simion un „golănaș” care „a instigat la violență în spațiul public și a afectat societatea”. Totuși, chiar dacă ar câștiga Președinția, Simion nu ar avea libertate deplină în numirea unui prim-ministru. Deși președintele face propunerea, aceasta trebuie susținută de o majoritate parlamentară.
În actualul legislativ, AUR se află în opoziție. În timp ce PSD și PNL formează coaliția de guvernare. Aceasta îl are drept candidat comun pe Crin Antonescu. Cu toate acestea, Simion susține că dacă Antonescu nu va obține un scor bun, partidele din coaliție vor fi nevoite să accepte un nou prim-ministru și să renunțe la Marcel Ciolacu. Acesta e actualul titular al funcției.
Liderul AUR, acuzat de încălcarea regulilor electorale
Extrema dreaptă a profitat din plin de nemulțumirile de lungă durată ale românilor față de corupția și ineficiența partidelor tradiționale – PSD și PNL – pe care le acuză că ar fi orchestrat anularea alegerilor. Scrutinul prezidențial de anul trecut a fost primul din istoria postcomunistă a României în care un candidat al establishmentului nu a ajuns în turul doi.
Pentru George Simion, anularea alegerilor a fost o nouă dovadă că România este condusă, de fapt, de aceeași elită care a preluat puterea în 1989, mimând tranziția democratică după moartea dictatorului Nicolae Ceaușescu. „Guvernul a organizat campania și alegerile și a pierdut alegerile”, a spus Simion despre scrutinul din 2024. Însă și liderul AUR este acuzat de încălcarea regulilor electorale.
Mai mulți cetățeni care au primit recent scrisori personalizate din partea lui Simion au reclamat o posibilă încălcare a regulamentului european privind protecția datelor (GDPR). Potrivit ProTV, o autoritate electorală regională a transmis sesizarea către Parchet. Simion a răspuns că partidul său are acces la registrul electoral, care include datele alegătorilor, dar a adăugat că „mulți dintre aceștia sunt morți”.
George Simion, persona non grata
Simion are interdicție de intrare în Ucraina și Moldova, în urma campaniilor sale anterioare de revendicare a unor teritorii din cele două țări. Cu toate acestea, spune că se roagă ca Donald Trump să găsească o soluție pentru pacea în Ucraina. Războiul îl pune pe Simion într-o poziție delicată: deși este un naționalist care se aliniază ideologic cu mișcarea MAGA și susține ideea ca Ucraina să fie lăsată să se descurce singură, evită să se asocieze explicit cu Rusia.
În schimb, se prezintă ca un lider capabil să mențină angajamentul militar al SUA față de România. „Noi, o țară afectată istoric de imperialismele german și rus, ne dorim ca această formulă de pace să vină cu garanții de securitate pentru următorii 30-50 de ani, astfel încât Rusia să nu mai poată repeta ce a făcut, încălcând toate tratatele internaționale”, a afirmat Simion. Deși a fost acuzat în campania trecută că ar vrea ieșirea României din Uniunea Europeană, Simion insistă că dorește ca țara să rămână în UE, dar o UE „axată exclusiv pe economie”, care să nu se implice în cultură sau apărare.
El subliniază și importanța apartenenței la NATO sub conducerea Statelor Unite. „Nu cred că o forță de apărare condusă de Franța și Marea Britanie poate fi o alternativă viabilă la soluția de securitate care a funcționat din al Doilea Război Mondial încoace: Pax Americana”, a spus Simion, referindu-se la o nouă arhitectură de securitate pentru Europa, în special pentru Ucraina postbelică.
În opinia sa, statele membre NATO ar trebui să urmeze cererea lui Trump și să își majoreze cheltuielile militare. „Toate țările trebuie să își crească aceste cheltuieli. Mi se pare corect să plătești pentru propria ta securitate și să investești în ea”, a concluzionat liderul AUR.